FCSB nu a uitat de faptul că azi, 7 mai, se împlinesc 35 de ani de la finala jucată de formația roș-albastră pe stadionul „Ramon Sanchez Pizjuan” împotriva Barcelonei și a postat un mesaj emoționant pe contul de Facebook.
Echipa finanțată de Gigi Becali a ținut să le mulțumească fotbaliștilor care au reușit alături de Steaua să câștige Cupa Campionilor Europeni, după ce au jucat finala cu FC Barcelona.
Totodată, FCSB nu a uitat nici de Helmut Duckadam, fostul președinte de imagine al echipei finanțate de Gigi Becali care s-a aflat în poarta Stelei la meciul în care Steaua devenea prima echipă din estul Europei care câștiga acest trofeu.
„Vineri, 7 mai, se împlinesc 35 de ani de la cea mai glorioasă zi a fotbalului românesc.
Pentru această uriașă performanță, FCSB le aduce un omagiu și le mulțumește acelor mari fotbaliști pentru contribuția extraordinară adusă la dezvoltarea fotbalului românesc!”, este mesajul postat de FCSB pe contul oficial de Facebook.
La 7 mai 1986, Steaua București reușea să cucerească Cupa Campionilor Europeni, aflată atunci la a 31-a ediție, pe stadionul „Ramon Sanchez Pizjuan” din Sevilla, după ce roș-albaștrii se impuneau cu scorul de 2-0 în fața Barcelonei, în urma loviturilor de la 11 metri.
Echipele de atunci:
Steaua: Duckadam – Iovan, Belodedici, Bumbescu, Bărbulescu – Majearu, Boloni, Bălan, Balint – Lăcătuș, Pițurcă. Pe parcurs au mai intrat Anghel Iordănescu în locul lui Bălan și Marin Radu în locul lui Pițurcă. Antrenor: Emeric Ienei
Barcelona: Urruticoechea – Gerardo, Migueli, Alexanko, Julio Alberto – Marcos, Schuster, Victor Munoz, Pedraza – Archibald, Carrasco. Pe parcurs au mai intrat: Moratalla în locul lui Schuster și Pichi Alonso în locul lui Archibald. Antrenor: Terry Venables.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER